Album Lansat: UNDERMAN – FLORI ÎNARMATE

flori inarmate

Geniul liric al muzicii rap, Underman,  a publicat astăzi cel mai proaspăt album ,, Flori înarmate”, odată cu care pune capăt așteptărilor intensive a multor fani, nerăbdători de a ruguma minuțios noul material.

,,Sunt ani de zile de când pun rap pe pâine,
Stau bine, scriu că mă ține, puștii, ochit pe mine,
Cine vrea să-nvețe povețe la muzica ce-o scot
Mișcarea minților – cel mai frumos sport.”

Pe lângă Intro și Outro, albumul mai conține 15 piese, două dintre care au fost postate ceva timp în urmă: Cei de afară și Pereți Aprinși.

Printre colaborări se regăsesc câțiva artiști de la Paranoia 13: Samurai, Phunk B și J Saw.

Două mari teme existențiale sunt prezente în piesele albumului: Dragostea și Războiul. Dealtfel, subiecte cu care Underman ne-a obișnuit deja. Teme opuse ca termen dar ce se combină perfect ca esență.

Albumul a fost înregistrat la Unic Studio. De mixat și masterizat Maich s-a ocupat, iar grafica i-a revenit lui Crețu Sorin. Cosmin Șuțu a realizat editarea video.

Pentru că într-adevăr e un maestru liric, e greu să scoți în evidență doar un singur citat reprezentativ. Operele sale sunt toate pline de metafore, motivații, complexitate, lumină. Așa deci, am decis să vă ofer câte un citat, cel puțin, din fiecare bucată de artă.

1. Intro

2. Valuri Negre – ,,Cu atâta conflict în jurul meu, cum aș putea să-ți dau omule pace?

3. Atât de clar – ,,Seniori ce mângâie puterea nu pot să-i respect / Racolează, infectează tineri cu stilul lor defect

4. Cei de afară – feat. Samurai ,,Stăm în case din fier sprijinite pe nisipuri mișcătoare

5. Educație timpurie – ,,E risc cineva să-ți dicteze destinul / Zi de zi să simți cum te cuprinde veninul

6. Falsificatorii – ,,Prostiți pe față realitate abstractă / Mi se toarnă de fapt o placă prelucrată
Nou model, om de pradă modern / Sculptat din lemn la fabricile din sistem

7. Dacă pleci – ,,Că sunt tobă de carte da` uite că zadar am bătut-o / Recunosc c-am forțat mâna sorții până am rupt-o

8. Printre noi – ,,Viața este o floare cu multe petale / Mediul din jur pute a poluare / Cu legile sale împletind legături letale
*Piesa aceasta este și mai specială întrucât pe fundal se aude cea de-a patra capodoperă muzicală a secolului XX – valsul lui Eugen DogaGingașa și tandra mea fiară!

9. Întrebările unui punct – ,,Avem un destin dar oare și puterea să îl schimbăm? / Dacă încercăm reușim sau eșuăm / Atunci mai are rost să îl contestăm?

10. Potrivit de nepotrivit – ,,Atragi cu succes ceea ce emiți / Așa că nu te mai comporta ca un tâmpit înconjurat de frici

11. Prizonier – ,,Trupul rezistă, mintea vrea să plece tot insistă / Mă lupt zilnic cu ea în realitatea asta tristă
Cu fiecare pas prind viață simt că mă trezesc / Aici este țara mea și neamul meu cel românesc

12. Raiduri aeriene – feat Phunk B & J Saw
,,Când moartea pică din cer baieți din cartier / Încep să se piardă prin el, mușchi de oțel devin mezel

13. Să îți arăt ceva – ,,Stau singur și totuși acompaniat / Senzația că sunt urmărit de un aparat / Devin obsedat

14. Un străin straniu – ,,Sunt singurul om în care aleg să cred / Străinul straniu de care încă mai alerg

15. Pereți aprinși – ,,Povestea mea stă scrisă pe tot corpul / Citește-mi venele și probabil c-ai să-mi ghicești în final scopul

*Piesă dedicată în memoriam celor din #Colectiv.

16. Viitorul printr-un geam – ,,N-ai cum să depășești limite dacă crezi in ele / Corect, sunt grele, dar refuz să le accept pe ale mele

17. Outro

Sper că v-am făcut poftă. Spor la devorat înțelesuri!

,,Asta-i școală pe lirică subterană”




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *