Clasimetric – Golgota

205

Muzica rap din underground-ul românesc este e din ce în ce mai proeminentă în ultimii ani. Dacă în trecut vorbeam de mișcare rap doar la nivelul marilor orașe, putem spune că s-a răspândit foarte mult iar în prezent putem vorbi de astfel de manifestări la nivelul localităților mai mici. Un astfel de exemplu este Clasimetric, un MC originar din orașul Sângeorz-Băi, jud. Bistrița-Năsăud.

Este un MC activ din anul 2014, lansând frecvent compoziții proprii. Până la ora actuala are mai multe piese lansate, dintre care putem aminti „Pe limba lumii„, „Reîncarnare„, „Clasic etic” sau „Oare?!„. Ultima sa compoziție se numește sugestiv „Golgota„. Întrebat despre această piesă, artistul a declarat:

„Golgota” este o piesă introspectivă aș putea zice, pentru că-s tipu’ ce se macină destul de multișor cu privire la acțiunile pe care le-am întreprins de-a lungul timpului, adăugând în ecuație și faptu’ că-s o persoană care nu prea are tăria de-a rezista în fața plăcerilor, numa’ foarte rar și spontan; mereu mă-ntreb cum ar fi fost dacă aș fi făcut aia-n loc de asta, și invers…

Prin prisma instrumentalului făurit de Gloom, interioru’ o-nceput’ să se stoarcă, și-am constat că rezonez cu mare parte din producțiile sale de-asta mi se conturează câte proiecte frumoase în minte.

Versurile, interpretarea, mix-ul și masterizarea a fost asigurată de Clasimetric, instrumentalul piesei fiind produs de Gloom, după cum declara artistul. Artwork-ul piesei a fost produs de Șteopoaie Ionică. Videoclipul în sine a fost filmat și montat de Radu Norbert. Pentru mai multe noutăți semnate Clasimetric, intrați pe pagina sa oficială.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *