Concert Seven Hills & Till Lungs Collapse & Outstorm în Underground Pub, Iași – Păreri la rece (video)

68

Pe data de 16 iulie 2016, în clubul Underground din Iași a avut concertul de lansare a EP-ului „Gamechanger” semnat de trupa Seven Hills, una dintre cele mai tinere trupe din Iași, ei lansându-se oficial la începutul anului 2016. Alături de aceasta, pe scenă au mai urcat trupele Till Lungs Collapse din București si Outstorm din Iași. Aproape de ora 21:00, în fața clubului se adunase ceva lume, mare parte așteptând să intre în incinta clubului sau stăteau în The Gate, un bar învecinat cu clubul Underground. La intrare s-au aflat membrii trupei Seven Hills alături de apropiați ai acestora, ei ocupându-se pentru cea mai mare parte de vânzarea biletelor ce costau doar 10 lei. Până la începutul concertului, s-au putut auzi pe fundalul clubului piese precum „Let Me Hear You Scream” de la Ozzy Osbourne sau „Killing in the name of” de la Rage Against The Machine, piese ce aveau ca rol încălzirea publicului pentru trupele ce aveau să urmeze.

Concertele au început oficial undeva pe la ora 21:40. Clubul găzduia până în acel moment vreo 40-50 de persoane. Prima trupa ce a urcat pe scenă a fost trupa Outstorm, ce aborda rock-ul alternativ. Trupa a început cu piesa „Back Home„, publicul fiind puțin mai reținut, aflându-se în mare parte în spatele clubului, dar odată cu a doua piesă, aceștia s-au plasat puțin mai în față. Sunetul trupei Outstorm îți amintește de o trupă clasica de rock alternativ aflată pe la sfârșitul anilor ’90, un sunet relativ simplu și ușor de înțeles, piesele având diverse teme. Trupa nu a cântat mult, aproape 30 de minute au stat pe scena din Underground, timp în care au cântat piese precum „Străin” sau „Storm„. Trupa a cântat și o piesă puțin mai nouă, intitulată „Crazy„, ultima lor piesa fiind „Freedom„. Trupa a părut că s-a simțit bine pe scenă, nu puteai constata mari probleme din partea acestora, dar următoarea zi au postat pe facebook un status în care au criticat sonorizarea din timpul concertului. Ce-i drept, în timpul concertului, Lucian Radu, solistul trupei, își regla mult prea des microfonul, dar nu poți spune că auzeai un sunet prost, sonorizarea a fost chiar ok, mai ales dacă te aflai în public, unde chiar conta să se audă bine. Puteți citi această postare pe pagina oficială de Facebook a trupei; rămâi cumva cu un gust amar, mai ales că se întâmplă astfel de lucruri pe la concertele underground, din ce în ce mai puține în ultima vreme.

N-a durat mult, că deja se afla pe scenă trupa Till Lungs Collapse. A fost primul concert al trupei din Iași, unul foarte memorabil. Concertul a început undeva după ora 22:15, iar odată cu riff-urile primei piese, puteai să-ți dai seama că la trupa asta nu poți sta jos. E genul de trupă care te cheamă în fața scenei, iar publicul a simțit acest lucru. În fața scenei erau câțiva fani care făceau headbang încă de la începutul concertului, iar pe la final s-a putut vedea și un circle pit. Pe lângă faptul că trupa are instrumentiști experimentați din trupe precum Breathelast sau Rock’N’Ghenă, solistul trupei, Alexandru Pavelescu, puteai spune că era sufletul acesteia. Trupa se cheamă Till Lungs Collapse, iar odată ce-l vedeai pe solist cât de mult simțea versurile și se manifesta pe scenă, puteai spune că mai are putin și-i cedează plămânii în adevăratul sens al cuvântului. Este o trupă ce-ți oferă stări extrem de mixte dacă o vezi live, trupa are o combinație de mai multe stiluri, piesele lor având părți melodice, contopindu-se perfect cu multe părți împrumutate din metalul hardcore. Au cântat în timpul acestui concert majoritatea pieselor de pe albumul „Desuetude„, dintre care putem aminti „Heavy Eyes„, „The Divide„, „Scavengers” sau „Shutter„. Trupa a menționat în timpul prestației lor să aplaude și celelalte trupe, Outstorm și Seven Hills, iar publicul a făcut acest lucru. S-au conectat bine cu aceștia, sunt o trupă foarte energică și violentă totodată în atitudine, ceea ce voia publicul în mare parte. Concertul lor a durat aproximativ o oră, aceștia fiind aplaudați la scenă deschisă de fanii prezenți.

Undeva după ora 23:20, pe scenă a urcat Seven Hills, capul de afiș al serii. În clubul Underground se aflau în acel moment în jur de 90 de persoane, aproape cât se anunțase înainte de concert pe pagina evenimentului de pe Facebook. Trupa a început concertul cu piesa „Masquerade„. A doua lor piesă a fost un cover ce nu-l mai cântase în concerte până în acel punct. Aparent, Seven Hills are o afinitate pentru trupa Parkway Drive, capul de afiș din acest an de la festivalul Rockstadt Extreme Fest de la Râșnov. Dacă în trecut trupa a mai cântat piesa „Idols and Anchors„, de data aceasta au mai avut piesa „Home Is For The Heartless„. Au cântat piesa bine, nefiind cu mult diferită față de piesa originală. Partea mai faină a fost la finalul piesei, când publicul fredona în continuare piesa. Nu vă gândiți că fredonau versurile, era strict partea piesei care suna fix ca un ecou, auzindu-se pe fundal doar „Oooooh, ooooooooh„. Dragoș Ciobanu, solistul trupei și Marin Ioan, chitaristul trupei, au mulțumit fanilor pentru prezență și trupelor ce cântaseră înaintea lor. Aveau emoții vizibile, cumva bâlbâindu-se. Cred că a fost primul lor concert în care puteai spune că lumea a venit strict pentru ei, iar presiunea se simțea pe umerii lor. Au cântat de-a lungul serii piese precum „Idols and Anchors” de la Parkway Drive,  „Constance„, „Downfall” sau cea mai cunoscuta piesa a lor, „Tragedy„.  Publicul a cerut „bis” după concert, iar Seven Hills a mai cântat odată „Masquerade” și „Tragedy„. Aceștia au fost aplaudați la scenă deschisă de fanii prezenți.

A fost un concert fain, în care poți spune că ai ascultat muzică bună. Singurul minus al concertului a fost probabil faptul că nu a existat o masă de merchandise. Din motive tehnice, trupa Seven Hills nu a avut în cadrul acestui concert albumul „Gamechanger” in format fizic. Trupa Till Lungs Collapse a avut tricouri la 40 de lei cu coperta albumului „Desuetude”, inclusiv acest album îl aveau disponibil, dar le-au vândut doar persoanelor care chiar au întrebat de acestea. Pe de altă parte, e nasol ce s-a întâmplat cu trupa Outstorm și cu sonorizarea acestora. Sunt faze minore, ce ar putea fi ignorate cu ușurință, dar e de preferat să nu se mai întâmple pe viitor, pentru că tot publicul pierde și cumva și clubul pierde la profesionalism. Mișcarea muzicala underground ar trebui să existe și fără anumite aroganțe sau interese.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *