Interviu cu SIBTR, unul dintre artiștii anunțați la Hangariada!

12417552_791037740998213_7675224935865356961_n

Răzvan Mardare, cunoscut ca și SIBTR, s-a făcut remarcat ca artist pe scena EDM a Iașului de mult timp. Dedicat și ambițios, el transmite prin piesele sale pasiunea pe care o pune în ceea ce face. Recent, a fost anunțat în line-up-ul Hangariada, festival ce va avea loc în perioada 20-22 mai în orașul nostru (pe aerodromul „Alexandru Matei” din Iași), și a acceptat să stea puțin de vorbă cu noi.

Salut SIBTR! O să începem interviul întrebându-te ceva legat de un eveniment recent. Am văzut că ai fost confirmat ca dj la Hangariada. Felicitari! Ce pregătești anul acesta pentru public?

Salut Mara! Anul ăsta plănuiesc să pun doar producții proprii, să testez și să experimentez. Față de anul trecut, eu cred ca pot în sfârșit să dau play unei piese proprii și să nu-mi fie frică să plece lumea acasă.

Desigur, acest festival este un mare bonus la “CV-ul de DJ”, însă nu doar evenimentele la care participă definesc un artist. Câtă muncă este, de fapt, în spatele acestor realizări?

Sincer să fiu, ideea de “CV de DJ” mi se pare puțin cam mult. Dacă mai multa lume ar aprecia istoricul unui compositor decât o listă cu niște evenimente cu numele său pus pe lângă alte nume mari, ar fi ceva. Depinde și ce definești prin realizări, oricine își poate face rost de un gig decent, dar nu oricine poate obține suportul altor artiști din alte părți ale lumii. Ca să faci o piesă, indiferent de gen, îți trebuie foarte mult timp dedicat și nopți nedormite pentru a obține ceva de calitate.

Ce artiști te inspiră?

Mă inspiră foarte multi artiști, îmi place foarte mult de Silent Strike prin modul în care îți transmite sentimentele lui. Adam Beyer e printre artiștii mei preferați fiindcă pur și simplu omul e un dement când vine vorba de producții, iar de seturi nu mai vorbesc. Însă cred că omul pe care aș vrea să apuc să-l cunosc este deadmau5 pentru că ascultându-l de mic, și-a pus o amprentă mare în piesele mele.

Ne poți povesti puțin despre SIBTR la început de drum?

Am trecut prin multe genuri și multe aliasuri până am reușit să mă orientez. Am început încercând să fac ce auzeam pe YouTube, când eram în clasa a 6-a, și deși nu suna extraordinar, pentru mine era cea mai faină piesă din lume. Încă de la început am trimis demo-uri la case de discuri și deși răspunsul era de fiecare data nu, eu nu m-am oprit.

Ce calități sau abilități crezi că sunt esențiale pentru a fi un bun dj și producător?

Pentru a fi un DJ ok, trebuie sa-ți citești publicul și să știi cum sa-i captivezi urechile. În opinia mea, niciodată n-ar trebui sa trăiești cu impresia ca publicul are la fel de multa energie ca și tine, mereu uita-te la cum dansează și pe ce gen de piesa se mișca mai alert. Ca și producător, tehnic vorbind te ajuta și foarte mult cu ce lucrezi, ce VST-uri folosești și multe alte trucuri. Îți trebuie foarte multă dedicare pentru a ajunge la un anumit sunet și voința de a-ți lua adio de la minunatul somn. Urechea muzicală sau chiar ceva cunoștințe în materie de instrumente ajută.

Ce planuri de viitor ai?

Din fericire, unul din ele chiar s-a împlinit! În decursul anului ăsta lansez albumul meu de debut care se va intitula „Pacient” și va ieși pe un label din Miami numit „O-Ccult Music”. LP-ul are 13 piese gata de ascultat! În rest, vreau să-mi dezvolt în continuare propriul meu sound și poate în viitor îmi voi face propriul meu label.

Îți mulțumesc mult, SIBTR, abia așteptăm să-ți ascultăm albumul și…la mai multe! Ne vedem la Hangariada!

Soundcloud: https://soundcloud.com/sibtr.

 

 

 




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *