Schepsisul folclorului român

Ascultăm Subcarpați, ascultăm Argatu sau Danaga, ne legăm la ochi cu tricolorul și-avem impresia că ne scoatem folclorul din suflet ca să-l manifestăm prin hip hop sau muzică electronică, pentru ca mai apoi combinația asta să ne trezească spiritul național. Să descoși foclorul și să-l împletești mai apoi într-o formă ce-l slefuiește cu o altfel de cârpă e ceva ce pare mai degrabă curajos decât inovator, o formă ce educă spiritul și sufletul.

Dar câți dintre noi ne mai gândim la folclor în formă pură, fără alt soi de adaos muzical și pentru câți dintre noi mai contează că, de fapt, el a stârnit toată această nebunie. Cultura spirituală românească n-a fost reinventată, ea rămâne independentă de microfoanele artiștilor contemporani, iar dacă asculți doar „Balada românului” asta nu înseamnă că-ți iubești tradiția.

Tot acest fenomen dă un ghiont și arată frumusețea și adaptabilitatea folclorului, dar nu-și dorește să pună praf peste el. Toată această combinație trebuie să-ți instige sufletul, să te facă curios să lași folclorul autentic să-și găsească un altfel de loc în căștile tale pentru ca mai apoi să poți să-i lauzi noul contur.

Un folclor cu schepsis, un folclor ce vrea să dea de înțeles, iar să înțelegi e ceva ce-ți poate stârni spiritul național sau îți poate da doar o vagă impresie asupra a ceea ce înseamnă acest lucru. Dacă noul ambalaj al folclorului te stârnește, atunci folclorul în esență ar trebui să-ți bucure sufletul, iar instrumentele vechi să-ți gâdile inima. Dar dacă alegi să fii ignorant în ceea ce-l privește înseamnă că nu ești îndreptățit să asculți pentru că nu știi să-ți asumi atitudinea corectă față de spiritul național. Iar nuanța respectării acestui lucru e, de fapt, cheia ce descifrează ceea ce-și propun noile proiecte muzicale.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *